Elevii si profesorii voluntari din cadrul proiectului ,,Împreună ne educăm copii- EduHelp K”, derulat de Parohia Coveş-Centrul Sf. Ana, în parteneriat cu Şcoala ,,G.D. Teutsch” Agnita şi sponsorii implicaţi, işi continuă activitatea prin care copii din ciclul primar şi nu numai, sunt ajutaţi la lecţii şi au parte de diverse ateliere.
Astfel, până la finalul anului şcolar 2023-2024, copiii participă la noi activitati educationale sub îndrumarea unui colectiv format din reprezentanţii parohiei (pr. Andrei şi prof. Andra Iancu) şi voluntari (prof. inv. primar Sâmpălean Daniela și prof. inv. primar Monica Maria Răduţ ,prof. inv. preșcolar Cernea Marinela, prof. Părău Doina şi Carmen Vecerzan).
Centrul Sf. Ana Coveş- Parohia Coveş, îşi propune să deruleze şi alte proiecte în cadrul programului ,,EduHelp K”, iar pentru acest lucru are nevoie de reabilitarea clădirii şcolii vechi- un spaţiu care va cuprinde programe mult mai ample şi de impact atât pentru copii, cât şi pentru întreaga comunitate.
Reprezentanţii proiectului
De asemenea, intreaga activitate se derulează în momentul de faţă cu multă bucurie. Drept urmare, vă prezentăm câteva poze din ultimele săptămâni.
Proiectul ,,EduHelp K” , desfăşoară activităţi cu elevii din ciclul primar (gimnazial, în curând), zilnic, de luni până vineri, după-masa, începând cu orele 16:00.
În perioada imediat următoare, Centrul Sf. Ana, are programată o piesă de teatru pentru copii (va fi anunţată data susţinerii acesteia în clădirea şcolii vechi, în zilele următoare).
Lucrurile acestea nu ar fi posibile fără susţinerea dvs! Pe această cale, reprezentanţii proiectului, ai Parohiei Coveş, adresează mulţumiri tuturor sponsorilor şi partenerilor implicaţi şi-i invită pe toţi cei doritori, să se alăture proiectului. Cei interesaţi se pot folosi de una dintre modalităţile de mai jos pentru a dona.
Dumnezeu să dăruiască cele spre bucurie, tuturor!
Foto credit: voluntarii proiectului
Cum puteţi sprijini
- Printr-o donaţie în contul Parohiei Ort. Rom. Coveş, deschis la BCR: IBAN RO18RNCB0228018583750001
2. Online prin intermediul aplicaţiei de mai jos: